Ce s-a întâmplat cu cota lui Piovaccari, după golurile care au dus-o pe Steaua în grupe! Cât valorează acum

Ce s-a întâmplat cu cota lui Piovaccari, după golurile care au dus-o pe Steaua în grupe! Cât valorează acum
  • Publicat:
  • Actualizat:

Italianul Federico Piovaccari pare să se transforme încet, dar sigur într-un „implant reușit” la Steaua. Criticat după primele evoluții în tricoul campioanei, jucătorul împrumutat de la Sampdoria pare să fi depășit cu bine perioada de adaptare și a dovedit că poate fi decisiv pentru trupa roș-albastră.

Piovaccari a marcat deja de patru ori în cele nouă partide jucate la Steaua, și a jucat un rol  determinant în calificarea echipei în grupele Champions League. Vârful italian a înscris 3 goluri în prelimiariile Ligii, două dintre reușite venind exact la momentul potrivit, în play-off-ul cu Legia.

Cum era de așteptat, prestațiile bune ale lui Piovaccari au avut un impact imediat și asupra cotei sale de piață. Conform transfermarkt.de, italianul valorează acum aproape dublu față de momentul în care a ajuns la Steaua.

Cotat în momentul transferului la 600.000 de euro, italianul a ajuns acum, după doar două luni la Steaua, la o valoare de piață de 1 milion de euro și se apropie de momentul de „vârf” al carierei, atins în 2011, când juca pentru Cittadella și era cotat la 1.3 milioane de euro.

Iată cum a evoluat cota de pață a lui Piovaccari, după tranferul la Steaua:

În vârstă de 29 de ani, Piovaccari nu mai evoluase în cupele europene sau în prima divizie a unei țări înainte de transferul în Ghencea.

4 goluri a marcat Piovaccari pentru Steaua, în 9 partide

1 milion de euro valorează vârful italian, conforom transfermark.de

1 gol la fiecare 117 minute a marcat Piovaccari pentru Steaua până acum

FOTO: GRUPA E din Liga Campionilor în 8biți. sursa: 8bit-football.com

David Luiz (Chelsea), Klaas-Jan Huntelaar (Schalke 04), Marco Streller (Basel), Federico Piovaccari (Steaua).


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×